Chiar daca am calatorit departe,
Usa sufletului meu a ramas mereu intredeschisa..
In agonia unei frici de moarte,
Muzica ta, nu am putut s-o inteleg,
Pe caile intortocheate ale memoriei,
Mi-am purtat crucea in suferinta,
A fost o calatorie nebuna,
A angoasei nascute din tristete,
Am ratacit, in lung si in lat,
Ferindu-ma de fiecare lovitura,
Cautand potiunea fermecata furata din inima mea,
Sceptrul puterii de mult pierdut,
In acele chipuri, imi cautatam linistea...
Intr-un fel, a fost o admiratie beata,
O isterie cruda, o atmosfera tulbure,
De multe ori, am incercat sa destram,
Acesta umbra care ma urma, pe care nu puteam s-o risipesc ,
De multe ori, in multimea zgomotoasa,
In imbulzeala unui vacarm asurzitor,
Am tras,cu coada ochiului in spate, sa-i vad urma,
Niciunde nu puteam sa scap de ea ...
Doar dupa ce am retezat toate legaturile,
In linistea ce a urmat strigatelor de durere,
In adancul acelor suspine care se inaltau,
In durerea generata de miile de minciuni,
Brusc, am privit fix in ochii ei scanteietori,
Si dintrodata am inteles ce cautam...
Umbra pe care nu o puteam prinde,
Era SUFLETUL meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu